sub privirile celui ce nu poate ierta
fantome rătăcite și triste
par fulgii de zăpadă
(ne)cunoscuta ce-l așteaptă la colț de stradă-n vânt
tace chitic cu mâinile strânse la piept
nu știi

la geamul celui ce nu doarme
suflete subțiri schițând tânguiri deșarte
au îngropat în pământul rece și-amorțit
ca un răvaș într-un cuțit
clepsidra libertății
nu știi

semnul celui ce semne își lasă
este o albă eternitate
iar el presimte uneori că toți ceilalți vor să îi vândă ceva
cum ar fi dezlegat nesfârșitul
își pune atunci mâna la tâmple într-un singur chip
iar frigul e moale și-i smulge din corp bezna ciudată
nu știi

clopotul celui ce se roagă în zadar
prin viscolul de-afară din ce în ce mai limpede se-aude
bătând în ritmul secundarului unui ceas
ca și limbile inimii

nu știi de ce dar poți fi tu acela