agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1379 .



apoi mă obligă să fiu tandră
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tyly ]

2011-12-21  |     | 



stau singură în colțul meu. rece. aici, oamenii sunt mici și îi așez cum vreau. nu mișcă. dacă strig la ei, nu mișcă pentru că știu că îi ciupesc cu lumânarea aprinsă ori le tai câte-o șuviță pe care o ard în fața lor. uneori, prind câte-o pasăre și îi smulg penele de vie, în fața lor o pârlesc de vie, și nu mă impresionează că se zbate, sângerează și țipă în loc să cânte. îi privesc pe toți, nu scap niciun gest, mă uit în ochii lor și mă luminez când văd puzderie de cristale lichide. se strâng unii în ceilalți pe măsură ce mă apropii cu o lupă să le examinez sentimentele. dar ele sunt așa de speriate că se ascund într-un colț mult mai rece decât al meu. așa că nu pot să le ard și pe ele. bățul meu de chibrit ar fi un guliver. mă mulțumesc doar cu pasărea din care continuu să scot sufletul. și cu oamenii mărunți, nedefiniți, estompați, care tremură. acuma știu de unde vine frigul. cum suie din călcâie până în creier. toți oamenii aceia urcă prin mine treptele unei scări de os și mi se lovesc de pereții cărnii care se mulează pe trupurile lor atât de reci încât nu mai simt nimic. pentru nimeni. mă zguduie pașii lor, mă dor oasele de apăsarea mâinilor, iar mersul mă înțeapă în inimă. continuă să urce până îmi ies din ochi și îi pierd, nu mai știu nimic de ei, rămân doar cu suferința, cu durerea lor, cu suspinele. ei pleacă, dar eu rămân.
și umbra aceea se apropie de mine și mă trage de brațe să mi le smulgă și îmi stinge țigara în podul palmei, pictează pereții cu sângele meu, intră în carnea mea și din mine se aude un țipăt. virgin.

(21 dec. 2011)

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!