Se-nsoară norul, se mărită ploaia,
Zăpada-i undeva-ntr-un vis promis
De-ntrebi de ce-ți răspunde doar de aia
Și-apoi se-ntoarce-n searbăd și plictis.

Pe dinafara dinăuntrul vieții
Plâng frunze scorojite, gem tăciuni
Și-s morți măceșii de pe dealuri bieții
Că de nimic, nimic nu mai sunt buni

Deși doar ieri dădeau în vâlvătaie
De roșu și de alb ori roz-gălbui
Acum sub ploaia rece se-ncovoaie
De singuri și de triști și-ai nimănui

Sărmană mângâiere că ești viu
Închis în tine adânc ca-ntr-o cetate
De unde nu-ți dai seama că-i târziu
Când ceasul înghețat abia mai bate.