Dragule
mi s-a oprit la fereastră limuzina din nori
dar nu mai urc
așa că am topit-o cu noaptea

Umbre de licurici îmi fumează perdeaua
îmi torn în pahar lumina veiozei
și asist cum tavanul
îmi ninge-n timpane

Cuta cearșafului îmi măsoară sursa
de inspirație la care apelez
să îți scriu

Ochii mi se prăbușesc pe indigoul hârtiei
două pete calde
în care poză ta alb-negru
revede un curcubeu mai bătrân

Sunt bine cum ar spune copilul mamei
gândurile încă mai au răbdare cu tine
de ceva vreme arunc de prin casă
toamna putrezită de hainele
rupte în toiul primei noastre iubiri

Îmi obosesc nervii din pântec
de fiecare dată când somnul
îmi transpiră perna de vise
care umflă în ea dimineți

Când ies afară
vântul îmi amestecă rănile
deschise ca niște uși scârțâinde
pentru care nicio cheie nu se mai potrivește

Pașii cu tocuri crapă asfaltul
să se poată scurge până în iad
saliva câinilor ce ridică piciorul

Aș veni la tine dragule
dar drumul de sub roțile vieții e prea lung
așa că mă las călcată-n picioare
pe trecerea de pietoni din trecut

O ambulanță îmi sfâșâie creierul
poate cineva întâmpină moartea
ce bine că m-am ascuns între gratiile
acestui cer făcut praf
de hornurile care ard scrisorile mele târzii