Cât să fie, Doamne, oare?
Un pantof nu îl găsesc.
Dă-mi cureaua dansatoare.
Orice ar fi, îl pedepsesc!

Și cravata cea de stofă,
Iar s-a desfăcut, nebuna.
Totul e o catastrofă.
Oare i-o plăcea căpșuna?

Sau profiterolul dulce
De la vânzătoarea blondă.
Nu, că iar mă contrazice
Și o face vagaboantă.

Sau o floare parfumată
Ca și al ei trup emancipat:
-“Trup, zici? Poate altădată
O să mă întâlnești în pat”.

Poate un film mai accesibil,
Plin de dragoste, discret:
-“Cât sirop și cât penibil?!
O să dau în diabet”.

Poate un catren simpatic
După care aleargă puștii...
-“Eminescu-i prea romantic.
De Bacovia nu știi”?!

Și costumul e pătat,
Da, posibil un nou trend.
Parc-o aud pe inumană:
-“De unde? De la second-hand”?

Când deschid ușa să plec,
Iese tanti de la doi:
-“Chiria? Repede, un cec.
Și te rog, fii mai vioi!”

Ies afară-n plină stradă,
Lefter și fără vreo vlagă
Am poftă de limonadă
Dar nu scap de o miloagă.

Palid și cu vocea stinsă
Mă apropii de amazoană
Mă sărută: -“Te iubesc!”
“O, nu, Doamne, e o capcană!”.