agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 824 .



POEZII DE SUFLET...
poezie [ ]
OCHI DE SAFIR

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [miau1986 ]

2011-12-01  |     | 




VOLUMUL ” OCHI DE SAFIR”



Numai poetul



Descoperiți-mă dincolo de cuvinte

Căci ele pot fie să te mintă

Fie să te alinte…

Descoperiți-mă surâzând,

Clevetind sau dănțuind…

Tatăl poetului e condeiul- viață

Iar muma , e muza cu apriga față.

În mine sălășluiește Cuvântul,

Materia Creației. Și-avântul…

Descoperiți-mi crâmpeile de eqgo

Descoperiți-mi poezia-Selene

Ce-mi curge ca sângele prin vene…



De dragoste



Stabilopozii iubirii,

Zdrobiți de maluri reci,

Preschimbate-n răni,

Sculptate-n golul-iluzie

Cu îngeri înghețați.



Apartenență

Sunt miriapod,

Vertebra greierului diafan

Și vitraliul tâmplei tale,

Sudată în coasta lui Lucifer.



Seva ta



Freamătă adânc,

În lacătele nervurilor,

Seva ta ,

În pietre bolnave.



Cântecul zodiilor



Zodiile

Ne cântă hazardul.

Tremurul frunzei,

Ne destrăma zborul și lacrima.

Pescărușii nemuritori,

Măsurau trupul gol și cenușiu

Al căluțului-înger

Din făptura noastră.

Noaptea sângeroasă

Nuanțele cromatice,

Ale vechiului Bartolomeu

crestează

În lavele iadului,

Puteri sfinte

Pe care tu

Le despicai

În piramide de sânge.



Dor

Lacrimi închise-n

Clișee de vise,

Polenizate cu nemurire.

Dragoste-amintire,

Sculptată-n petală de trandafir.





Tăinuire

Dezvăluiesc prin durere și

Amor,

Imaginea angelică

A unui demon nebun.

Ipoteza unei

Rațiuni zidită cu amar

Într-un suflet rănit,

Nebunia iubirii tale

Și însângerarea inimii mele.



Eva și natura

Brațele de chihlimbar,

Zânele profane,

Ucideau gândul

Din brațele Evei.

Luna

Se scinda

În etern și iluzie.

Vertebrele

De porțelan

Ale miriapodului îndrăgostit,

Presăra

Pe altarul

Universului

Sunete candide,

Umbre inocente.



Alter ego

Mă afund

În infinitul fierbinte

Al tunetului

Traversat de meridianul inimii.



***



Fantezia,

pe margini de tăcere

contemplă

sufletul dulce amar

și ecoul subțire al timpului…



Tăcere

Tencuiesc în Creatorul timpului

Tăceri, melancolii

și

Ecouri nocturne.

Și îmi repet

Vorbele

Tale

Închise-n pelinul

Sufletului meu rănit.



Gest final

Gust din siropul

Venerei,

Beau din veninul

Nonsensului,

Și-mi plec tâmpla

Spre abruptul

Morții.



Ochi de safir

S-a pogorât în lume,

PROFETUL

Pentru a mântui

Pământul cu zâmbetu-i de foc

Și ochiul de safir.



Un clopot alb

Un clopot alb se auzea din dalia

Neantului

Ce azi

Se deschidea

Rugăciunii.



Hyperion

Solitar pășești

Pe arcada timpului

Și degetele tale de lumină

Sunt razele Universului.

Mii de vieți aI furat

Și-n lut de păcat le-ai sculptat;

Alb surâs ai prefăcut

În Demon de azur crucificat.

Azi dansezi ca o bacantă, Hyperion,

Rază hibernală pe Aheron.,

Cu scântei gri ai pictat

Lacrima copilei-secundă.

Pe patul de lavandă

Făptura ei zace

Închisă-ntre ziduri negre…

Hyperion, dulce geniu al nemuririi,

Sfârșește durerea selenară a vieții!…

Ultima petală

Pământul,

Prinse de mâna

Copilăria.

Ecoul ei se cobora

Spre genunea Paradisului.

Ultima petală

A sfinxului luciferic

A fost gustată

De Eva.

Rugă

Dă-mi singurătatea

Unui monodic amurg

Preschimbat în nufăr!



Zeul și șahul

În paharul

De visuri

De pe masă

Dansau

Piesele de șah.

Sau

Poate cine știe

Un păianjen

Ce-și lăsa aripile

Pentru mai târziu.

În cameră,

Obscurul

Cu ochii negri și sticloși,

Te stăpânea.

Pereții mâzgăliți în grabă

Cu tuș transparent

Te invitauu

La o partidă.

Nebunii și turele

Erau brodate

Din lemn

De salcâm.

De sub perna pufoasă

Din grinzi de ceară,

Ieșeau

Pionii colorați în gri.

Pe masă

Gândurile se amestecau

Cu visurile flămânde

Ce parcă

Vroiau mai mult.

Afară

Stelele șopteau timid

Razelor lunii,

Secrete de praf.

În parc

Se auzeau

Păcatele umbrelor,

Ce călcau

Cu pași mărunți.

Și parcă, parcă

Partida era gata.

Articolele de pe masă

Colorate-n roz

Aranjau tabla.

În colțul camerei

Sertarele semănau

Cu niște blocuri de cerneală,

Ce așteptau zeul din candelă.

În încăpere,

Lacrimi de luceferi

Sculptate-n

Lemn de stejar,

Umezeau

Tăcerea amară.

Pe masă

Parcă începea partida.



În luna lui iulie

Despletite

De forme,

Cu umerii goi,

Trunchiuri colorate

Se împerechează

Rând pe rând,

Cu lumina întunericului

Spiridușii subtili

Zicându-le retoric

Că și mâine

Și ieri

Și azi

E zi.

Dar lumina-i jucăușă

asemeni unui praf

De literă necoaptă.



Primăvară târzie

Nopți apatice

Blânde, singuratice și triste,

Iederă ruginită printre ferestre,

Flori parfumate de tufănică,

Visuri care înfloreau

Și mi se alungau în somn neliniștite,

Amintiri amare și grele

Schițările unui paradis diurn;

Totul nu descrie decât o primăvară târzie.



Jocul arlechinilor

Arlechinii colorează,

Morminte de cenușă

Și răni în defilare,

Disecate-n trei

Și împărțite la unu.



Geneză

Dumnezeu

Cu palma rece,

Născute din lut Timpul,

Ce curgea vertical

În azurul cuvântului.



Decembrie

Fulgii de nea

Par cochilii abstracte,

Zămisliți

În strălucirea lunii și a stelei.

Pădurea tremură.

Corbii Domnului

Umblau pe străzile albite.

Zăpada fragedă,

Alungă lupii călători,

Ce ies din cuiburile adâncului.

Pașii rătăcitului,

Pictează în omătul proaspăt

Sonetele unui gri de iarnă.



Nemurire

Printre freamăte însingurate,

Antilope

Căutând

Pe cer,

Luceferi

Calzi și blânzi,

Lasă în urmă tropotele lor.

Un singur zgomot perturbă

oglinda stelei arzânde,

Nemurirea.



Octombrie

Amețite de limbaj,

Candelambre de ceară,

Dezbracă de sens

Frunzele ruginite

De octombrie.

Joc perfect

Tablourile cerului

Sunt zugrăvite

Cu albastru de Voroneț.

Aici bărbații se joacă

Cu tristețea sferică

Și descoperă

Esența etenității.

Cândva

Cămășile lor

Erau pătate

De sângele

Spiritușilor-demoni.

Glasul lor

Răsună

Ca un ecou amorțit și sobru

În turlele mănăstirilor zidite.

Viteazule!

Aripile

Iți sunt acum zdrobite

De recele adâncului

Și capul

Despicat de umbra morții trecute,

De ochiul cu reminiscențe.

Iar tu

Bătrânule!

Ai încercat să atingi luminile de granit

Cu palmele și păcatele goale.



Umbrele nopții

Torenții

Treziți în goana de întuneric,

Adăpostesc

Umbrele nopții

Și simpla șoaptă polară.



Joc mental

Pionii rătăciți

Și cuvintele sacrificate,

Nebunii dezghețați

În rocada cristalului lichid

Și turele amețite de parfumul

Discret al inorogului,

Ce dorm în suferința orizontului

zgâriat de hieroglifele lui Homer.



Dans marin

Îngerul a schițat umbra balerinului

Ce se învârtea în irisul-mării,

Din sunetele singuratice.

De palmele mării

Se prinseră ielele ce-și începuseră

Dansul amețitor.

Parfumul lor

Îmbăta aripile

Pescărușului căzut pe ultima treaptă

A nisipului.

Cântăreții

Cu viorele de scoică,

Dispăruseră odată cu fantomele gri

Și călcau pe ultima treaptă a Feciorei –Lumină.



Îngerul

Îngerii umblă desculți pe poteci

De liliac.

Lacul freamătă adânc

Și petalele de întuneric

Se încurcă în ramurile lunii.

Prigoriile îl strigă

Pe unul din îngeri,

În șoaptă.

Mirosul pădurii

Îl bate

Pe umărul drept,

Dar el dispare…

Mirosul pădurii și prigoriile

Îl cheamă înapoi.

s-aud zgomote,

glasuri subțiri

jocuri de umbre

și pași uriași de sfinți.

Îngerul se întoarce

Și umbla

Ca la început,

Desculț cu trupul

Strălucind

Pe covorul de frunze palide.

Întinde brațele strălucinde

Și-i cheamă pe îngeri.

Îngerul,

Le trimite ramură dulce:

„ Mierea e ziua, septembrie e noaptea”

Lacul ,

Ridică ochii verzi

Spre îngerii prefăcuți

în jucării de porțelan.

VOLUMUL “FOSILA VISULUI”



Cifrul ploii

Plouă pe nervul timpului.

Plouă-n fosila visului.

Picuri subțiri acopereau treptele.

Plouă-n rotula umbrei.

Cristalinul ploii se scurgea

Pe tâmpla lepidopterei.

Nuanța ploii,

Inversează onomatopeele.

Plouă-n eu.

Aleile călătorului

Ard celulele de sfânt Eucalipt

Ale drumeților spre Purgatoriu.

Pietrele cenușii,

Trag astăzi

Transparentele clopote.

Lent ard

Templele de vanadiu,

Fantasmele vii…

Ale stingerii cuvinte

Mor în mine silabele

Și culorile perfectului.

Mă agăț de penultimele umbre,

Umbrele mele.

Pătrunde printre ziduri incertul.

Mor în mine romanticii,

Zgomotele umbrelor

Și utimile bătăi de secundă.

Sentință inexorabilă

Sunt încătușată în mine însămi!

Și vor mai trce decenii și lumi.

Pe iconostas mi-am așezat orizontal Păcatul.

Aștept fiara ce mi-l va sorbi-Uliul.

Ne facem aievea proiecte,

Uneori prea lungi pentru „vita brevis”.

Ne naștem chirilic în umbrea unui perete.

Murim chirilic cu un al treilea Iris.

Graf mental

Privește, Haosul Mental!

Cum se frământă enigmele templului.

Privește, scrinul din cristal!

Aici se adăpoostesc genunchii Eului.

Se scutura aripile zidului.

Se decupează colțurile mitului.

Se zărește clampa mentalului.

Se va divide prin oniric

diagonala grafului.

Geometrie fizică și psihică

Abscisele

Îmi radiau pupila.

Prin corpul meu,

Trupurile absciselor intrau.

În palmele stângi,

Acest ochi perpetuu

Se rotea la 360°.

Ordonatele

Îmi controlau sistemul osos.

Urcau, pe scara din mine…

Axa cotelor,

Cobora spre Eu,

Din venele căruia curgeau Spațiile.

Abscisele, ordonatele și cotele

Se contopeau

Într-un mine surd.

Lângă ruine

Azi-noapte,

Când crugul plângea,

Viers de gorun se auzea.

Pe lebăda mută, lumina chema.

Recele adânc lăcrima

Și corneea cutremura.

De ce nu sunt eu?

Trec ani pe lângă templul meu,

Trec fragmente de zeu

Pe clapele mele.

De ce nu sunt eu?

Soarta e diezul pe care

Omenirea va sta veacuri întinsă,

Noaptea dulceața-necuprinsă!

Între obscuritate și trenuri

Întunericul mă ispitește.

Prin ventricolul stâng

Trec zgomotele morții.

Prin croomozomi gleznele

Căilor ferate

Deghizate-n fecioare…

Pretutideni e obscuritatea

Care se împletește cu moartea.



Sacrul nocturn

Scoici risipite pe fila nocturnului,

Aburi de lună, părăsind cotlonul cerului

Epistole nedeslușite , tr imise de mare,

Lumini așezate pe plute, miscându-se-n zare.

Nisip aplecându-și scărița , bărci trepidând…

Arcuri de timp, mugurii ființei scrutând,

Albatroși lovind nucleul Divinității,

Îndoind arcușul vieții…



Septembrie

Ramurile se aplecau

Spre stele.

Cascadele se temeau

Să nu cadă

Pe îndrăgostitele picioare

Ale păianjenului de munte.

Miresmele de codru fanatice,

Mângâiau răsăritul necopt.

Zglobiile figurine ale alerului ne băteau în geam.

Septembrie…

Covor mirosind a galben..

Galben miroase și codrul

și copacii și timpul…

Mituri și inimi de sticlă

Cu gusturi de pelin.

Nervuri diafane..

Septembrie…

Îngeri pătați cu galben.

Septembrie…

Privind vertebrele ploii

Odaia-mi miroase a solitudine!

Aud totuși zgomotul sărat

Al picăturilor de ploaie…

Văd cum inima verde

A viței se îndoaie.

Afară e semibeznă amăruie.

Lumina sacră aurie parcă plânge.

În picături văd cum zace recele duh.

Cum asfaltul strigă

o ultimă și dulce onomatopee.



Simple percepții

Simt mirosul lavei…

Geneza scurgându-se…

Lăuntrul ghiocului numit Orion.

Senzațiile decolorându-se

Și mirosul miezului de Viață.

Timpul de acum

E timpul fluturilor.

Vrăjmașii să arunce masca.

E timpul fluturilor.

Dezideratele să deschidă poarta.

E timpul…

Șah mat cu viața.



Tu, Zeiță



Tu, zeiță a filosofiei,

Dulce incertitudine,

Mă ispitești

Să gust

Din prezent

Ca dintr-un fruct al reînvierii.

Mi-ai amorțit trecutul

și tulburat ferestrele ego-ului.

Tu, zeiță a filosofiei,

Dulce incertitudine,

mi-ai înălțat vertiginos

coamele sufletului,

pe danteștile

cercuri ale morții.



Veșnicile granițe:



Vis-Realitate

Eram o juvenilă visătoare

Care se scufunda în mare

Și devenea liră.

Marea era brațul meu stâng,

Lira urechea mea dreaptă.

Visele lăuntrul incolor

Acum sunt doar o coardă de chitară

Ce se ascunde sub tălpile crugului.



Meditând



Colții albi ai solitudinii

Se înfig în carnea-mi roșie

Ca niște lupi cumpliți…

Colții albi ai inamicilor

Îmi scufundă Corabia…

Încă doi canini de timp

Și robinsoniada va începe.



Autoportret



Eu sunt un marinar

În căutare de geneză

Și de apocalipsă…

Eu sunt

Un lup

Care se hrănește cu singurătate.

Sunt robul hazardului…

Sunt sculptor de stele

Poet si reticent…



Hercinice priveliști



Hercinice priveliști

Blocuri de calcar

În ego,

Lichide suflete,

Plumburii abisuri…



Păcat alb



Din bronzul Tatălui,

s-a născut Mira.

Universul

l-a prefăcut în coajă metalică

pe dulcele crepuscul

în pictură desculță

și pe Dumnezeu

în lut fără păcat.



Păcat negru

Mânzul îmbrăcat în sarică,

Amețește parcă

Trupurile rătăciților,

Cu acel creion al beznei

Care provoacă venin.

Abisurile

Din lumea sa,

Acoperă biosfera;

O biosferă a păcatului,

Așezată deja

Pe octava Cronosului.



Eternele ruine



Când ruinele ți-ascult,

Amarul ce s-a scurs demult,

Atunci scânteia rece tace,

Amorul doarme-n pace.

Atunci te simți fără suflare

Și ceri sorții îndurare,

Atunci rememorezi trecutul lăcrimând,

Lângă ruine cugetând…

Socoți că nimic nu ar fi fără amor

Că în lumea aceasta mare,

Ești doar un simplu trecător…

Ai vrea să fii atunci un pictor mut,

Povețe culegând,

Ai vrea să te retragi mereu lângă ruine

La al omenirii hazard reflectând.



Reflexie

Am sculptat din argilă Timpul,

Din var stins Eul,

Din sare Gândirea,

Iar din haosul cel negru lumea.

Coroana Soarelui

Va deveni în obscur cenușă.



Sâmburii intrinseci



mi-a fost sete de alb,

de negru și albastru.

Albă era coaja Luminii,

Neagră aripa Vidului,

Albastră Singurătatea.

Acum mi-e sete de Cuvinte.

De aceste strigăte mistice,

Venite parcă din materia

Feagedă a Zenitului

Sau Nadirului.

Oare ce iriși

Au aceste diafane văpăi ce ne sorb notele

Din fagurele interior?



Tărâmul blestemat



Elenă, Elenă,

Înghițită vei fi

De nenăscuții adâncului

Căci ai ucis un împărat!

Serafimii-și vor pune

Albele sandale

Și vor veni sa te salute.

Pregătită vei fi la ceasul acela?

Elenă, Elenă, ai ucis un împărat!



Bătrânului!



Cât ai suferit Bătrâne!

Fiii Angliei te-au exilat

Pe dulcea Elenă!

Auzeai

poate

Palmierii cum se cutremurau,

Atlanticul de Sud

Cum te chema

Să-i îmbrățișezi

Pentru ultima oară

Tumultoasa-i fire.

Sufletele

Potrivnicilor tăi

Dorm astăzi

În venin .

Străbunilor mei

Mi-ați lăsat doar nimicuri

ce s-au născut din cenușă,

fructe necoapte

ce răsar din lumină!

Acum

Bucurați-vă de concertele umbrelor!

- Iar tu, copile,

De grandioasele cuvinte:

Eden și Păcat…



II



Ați modelat

În palmele voastre,

Stihuri născute ddin Dedus Tacitus.

Îngerii v-au dus păcatele

În grotele beznei!

- Și ție copile,

Îngerii negri

Îți vor amplifica hazardul

Cu păcatele noastre.



Proiecție pe imaginar



Am pictat

Cvartetul acvilei

Pe stânca serafică

Din lăuntrul meu.

Mi-am lăsat alter ego-ul

pe cavernele seculare.

Cometele spulberă

Precum coralii

Numerele genetice

Ale ființei.



Concentricele mistuiri



Ce fraged e infernul de sub mine!

Cum îmi pătrund clarinetele străbunilor…

Câtă cenușă Doamne s-a adunat pe altarul din mine…

Cum se rotesc Doamne dulcile Hazarduri.



Vouă , prieteni

Doamne, ce albastră-i singurătatea!

Vrăjmașii cu viori dezacordate

Mi-au pătruns în cetate.

Doamne, ce casantă-i etatea!

Am făcut Doamne prinsoare cu vântul

Că le voi distr uge cântul.

Am rătăcit puiul dumnezeiesc

Înlăuntrul lor, ca să-i îmblânzesc.



La cumpăna vieții



Când șoimii cu aripi de cristal

Vor bate într-al deceniului portal,

Când îngerii vor scrie pe tabletele vieții

Că ni s-a dus și ultimul sâmbure

al tinereții,

Vor privi fagurele propriului destin

Cu iris de safir , reflectând la ultimul festin.

Când dulcele ape ne vor cuprinde

Albele frunze ochilor le vom întinde.

Când cerbii vor gusta din cântul revederii

Vor număra poate, pânzele vremii.



Zodia amorului



Îngere alb, din mine te strigă pescăruțul.

Hai, vino, dulce scânteie pe trupul meu moale,

Îmbrăcat în fragede acorduri de petale.

Simți-vei de glasul meu fermecat auzul?

Îmi vei simți respirația catifelată?

Umbra ta îți mângâie trandafirii obraji,

Iar tu pari aripa soarelui îmbătat de vrăji.

Te vei coborâ pe octava lunii brodată?

Gusta-voi din cupa cu zodia Edenului?

Contempla-voi la ochii de azur ai tăi

Sculptură venită din materia zenitului

Din sfera unui cristal cu diafane văpăi.

Îți cânt de pe stânca amorului

Din versul lirei notele suspinului.

Ah, Doamne , cum stăm rătăciți ca două nimfe,

Între genele selenare și bem din mistice necuvinte.



Zodia rozelor



Dascăli, voi cu viers ca dulcea rodie

V-ați născut într-a rozelor zodie.

Pictați pe coaja neagră lumină

Și învățați Arinii să cânte la mandolină.

Stingeți aripile Vidului.

Coborâți în galeria Cuvântului.

Descifrați al cunoașterii mister,Salcâmilor,

Iar teilor aplecați –le tâmplele spre simfonia filelor.



Spiratus

Eram atât de fericită să îți ating inima.

Era albastră.

Tu erai

Abstractul ce se prelingea pe tâmpla mea călduță.

Eram atât de fericită să-ți număr silabele –viață.

De fiecare dată inima îți bătea mai tare.

De fiecare dată mă apropiam de surâsul tău ce îl auzeam arzând

Și mirosind a catifea de cifră moartă.



Un ultim cuvânt



S-a descompus și acoperișul Părintelui.

S-au micșorat și păstrăvii sacrii.

S-a auzit și ultimul strigăt de cerb azi-noapte.

Ce va urma oare?

După visul atât de scurt al vieții?

Va urma oare, noaptea eternității?



Tu, scânteie amăruie



Chin fluid ca laptele

Ce-mi mistui ființa,

Desluși-te-voi vreodată?

Sacre taine ascunzi în tine…

Prin ale tale vine,

Curge sirop de lună.

Chin fluid ca laptele,

Ce-mi furi

Clipele de oniric,

Gusta-voi vreodată

Din tăcerea ta cea neagră?



Ametistule,Tu



Sfinx, ce naști sihlelepământului,

Materia zenitului,

Sfinx, ce guști din „ Irisul de Safir”,

Răscolit de secunde pe jumătate în potir.

Sfinxule! Din ale cometelor degringolade,

Ain ale zeilor smaralde

Au generat gorunii,cerbii,

Feliile de stâncă și nedrvurile iebii.

Mănătărci cu fețe-ntoarse,

Liane desculțe, conuri de mătase,

Picioare geometrice și grele,

Urcă azi pe zidul pădurii și caută în stele.

Aripa Ta, ce parcă arde,

Păianjenii muți cu tâmple calde,

Coroana Soarelui ce e departe,

Membranele cerului în piramide sculptate.

Sfinxule! Atâtea pene colorate,

Atâtea insecte sfârtecate,

De talpa plumburie a arlechinului,

De coaja metalică a destinului.

Sfinxule! Atâtea pene colorate,

Atâtea insecte sfârtecate,

De talpa plumburie a arlechinului,

De coaja metalică a destinului…

Sfinxule! Mii de clopote și ere,

Se rotesc acut printre stele.

Sihla va rămâne apatică muritorilor,

O făclie regenerată pentru vii zorilor.



Alveolă obscură

Se desprind din mine neuronii.

La dulcele mormânt,

Cu indiscrete silabe

Mă conduc.

Iar sărmanul Hades,

Cu amorfa-i jucărie,

Parcă ne amețește trupurile.



Alea jacta est!



Dincolo de pașii de înger,

Dincolo de condeiul ce naște cuvinte,

De Cuvântul sfânt ce naște poezia,

Dincolo de zumzetul fosilelor

Și de crepusculul candid

Sunt muzele mele deghizate-n cifre,

Sunt măștile mele

Deghizate-n pietre.

Sunt vrejurile frunzelor

Ce-mi cunossc destinul.

Sunt șoimii cu aripi de cristal,

Ce mă așteaptă să renasc…

Zarurile divinității

Au fost aruncate.

Urcă pe gheața creației,

Încetișor, acum

Copilul.

Iar pe tomurile însuflețite,

Solitar,acum,poetul.



Ciprian



Cuiburile îngerilor,

Mâinile vidului

Sugrumau timpul.

În colțurile naturii

Se tânguiau melancoliile.

Lui Ciprian,

Îi cereau

Nota de la Stupca.

- Învie pasăre spirituală

- Din gama de lună!

- Cobor,

Mă deschid cu pleoapa

Spre tine natură

Și mă închid în vioară…

Căci liliecii pribegiți

Prin Calea-Lactee Mister,

Îmi sorb din cămașă

Forța de a mă renaște.



Doină

Plouă smaraldul meu cel dulce, plouă,

Pe chipu-ți alb cad picături de rouă.

Feliile de apă se divid în două.

Coboară-te până la mine să vedem cum plouă.

Uite, dragă, cum se leagănă arinii

Și irișii negri ai luminii,

Cum se scurge fantezia pe ramuri,

Cum se cutremură viorile-n lanuri.



Viersul lui Caron



Mai abitir decât corbii,

Mai alegro decât cerbii,

Se inundă pidosnic ostroavele



De viersul lui Caron



Și înspăimântă vădanele

În veștmintele lor cernite,

Parcă de pehlivan solomonite.





Pe jgheaburiile…



Pe jgheaburile sure,

Se scurg

Năpastele profanilor.

Pe jgheaburile ciobite de neprihănire

Adorm metehnele „ vasaliilor”…

Pe jgheaburile octombrelui

s-au descompus ideile poetului.



Restriștiile…

Restriștiile înghit laicii.

Meduzele cu trup uman

Urzesc fiecare un renghi,

În dulcea venă a Purgatoriului.



VOLUMUL TREI

ÎN LUCRU

MÃRUINTAIE DE LUP FÃRÃ TRABUC


ȘI TOTUȘI EXISTAM…

Deși ne iubeam,

Ne-am mutilat portretele de ceară

Într-un fel ciudat.

Apoi am împușcat cu o agrafă

Doleanțele hibride și congenitale

Intoxicate de îmbrățisările și săruturile

naturale și artificiale.

Deși ne iubeam,

Ne-am leganat buzele,

Într-un fel ciudat

Și muzica a început să transpire și să scuipe o mâzgă nervoasă….

Deși ne iubeam,

Aveam la micul dejun

Puse pe farfuriuțe roz

Gheare de timp

Ce ne strangulau corpurile…



Un ultim dans

Hai , vinde-mi cojița de trup

Și dizolvă-mi micuța mea lume din pantofi.

Hai, să ne împroșcăm cu pudră,

Paiețe minuscule cu chip de androgini.

Hai , să ieșim în noapte

Să perforăm ruinele

Cu dansul și cuvintele…

Hai, să ne lepădăm eprubetele de scorțișoară

Pline de combustibil

Și să devenim ca două poeme…

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!