Mă simt capabil
să discut despre orice
zâmbet,
dar zâmbetul tău
asemănat cu amurgul,
îmi oferă tristețea
morbidă a gândului
și curajul sau dorința
de a-mi da osteneala
să urmăresc infinita
cascadă a gândurilor
declanșate
de zâmbetul tău
ostentativ,
sumisiv și delicat.

Uimește-mi ochii,
starea
și spațiul
așteptărilor mele,
uimește-mi
caracterul
fundamnetal al
vieții mele,
uimește-mi zâmbetul
prin zâmbetul tău
caracterizat
seducător, umil
și jovial.

Din zâmbet și dragoste
s-au născut vieți,
cuvinte, stări
și fapte.

M-ai uimit
privindu-te!

Beau din zâmbetul tău,
tot mai adânc, jilav
și stau,
eu mai rămân
și-aș vrea să plec,
să-ntorc abisu-n culme
și culmea în abis,
naiv abandonat în pragul
unui vis...

De-i zâmbetu-ți sfârșitul,
deplin, adevarat și tainic,
eu zic că zâmbetu-ți e doar suspin,
prelins amar
pe chipul tău de doamnă.