Mă stoarce viața de putere
Și mă resimt, mă trec ușor,
Dar sufletu-mi tot strigă în tăcere
Să nu mă las pierdută tot în gol.

Penița argintată a cuvintelor din mine
S-a ruginit și pare cam de mult,
Dar dacă lumea-ntreagă va crede în iubire
Va ști c-am fost un om de suflet pe pământ.

O firavă lumină tresare-n întuneric
Și parcă sunt o umbră ascunsă-n timp.
Visul ca și trăire, tangibil și feeric
S-a risipit, s-a dus…ușor ca ploaia-n vânt.

Se-aprinde candela speranțelor trecute
Și răscolește timpul în noi ca niciodată.
Poate că vreau s-apună gândurile triste,
Poate că vreau profund să ne gândim la viață.