0prește timpul la intrare, să-mbătrânească lângă prag
Și riduri albe să-i apară, pe fruntea lui de veșnicii,
Să căutăm în care clipă, privirii tale i-am fost drag,
Când toate erau prea grăbite, printre tăcerile târzii.

Să-l văd trecând prin anotimpuri în căutarea unui vis,
Să-i fie ziua doar durere și, nopțile un trist coșmar,
Iar pleoapa, curcubeu sălbatic ce lângă zare s-a deschis,
Sorbind din picurii de ploaie, luciri de stele în zadar.

Să-i împletesc pe lângă tâmplă fuioare albe de lumină,
Acestui timp nepăsător, ce s-a ascuns la mine-n trup,
Să uit că-n primavara lui, cuvinte simple, fără vină
Înmugureau pe ramuri verzi, ce s-au uscat și se tot rup.

Un timp împovărat de clipe, de tot atâția ani pierduți,
Suspină-alăturea de mine, când toate trec fără un rost,
Mirându-se când întâlnim, fiori prin lacrimi necrescuți,
Deși, prin sufletele noastre, aceleași veșnicii au fost.