Privind în mine văd alt chip decât cel din
oglindă. Pe acela al cerbului care sunt.
Atunci simt că aparțin cuiva. Nu doar
întâmplării.
Să fie doar umbra cuiva lăsată pe drumul pe
care-l străbat?
Pe urma lăsată de cei dinaintea mea !
Sau poate umbra și urma; acestea două sunt Eu?!

Sunt cerb iubito prin păduri alerg
De umbra ta mă sperii și de-a mea,
De umbrele ce cresc asemenea
Pe urmele acelor care merg.

Iubito cresc un cerb naiv în mine
Hrănit mereu din umbra mea și-a ta,
Fără să vreau sau ști că va urma
Ivirea celei ce-a promis că vine.

Sunt cerb iubito n-am teamă de nimic
Regala umbră-mi spune cum să mint,
Că iarba crește doar dintr-un alint
A celei ce-a plecat în frig.

Iubito cresc un cerb ce-l poți vedea
Doar la apus când toate sunt păreri,
Și-ncet s’adună-n sinele de ieri,
Pe urma nopții când apare luna.