Ca de obicei m-am sculat dis de dimineață, gândurile mele stăteau unele peste altele la fel ca și ideile.
M-am opintit să îmi scot papucii de sub pat și mi-am făcut somnolența sul lăsând-o sub pernă.
Ca să ies un pic din amorțeală, am dat un ocol cu ochii prin cameră și nu am descoperit decât dezordine.
Blugi aruncați pe jos, atârnând de clanța ușii și poza ei căzută de pe secreter.
Toate lăsau imagini unei camere în care s-a ținut un bairam.
Lenea mea devenise cucoană.
Am lăsat camera așa și am plecat la baie.
După care m-am dus în bucătărie, am ciugulit ceva la repezeală și am făcut o cafea.
Mă grăbeam să nu întârzii la muncă și timpul lucra în defavoarea mea.
Abia când am ajuns în stradă mi-am dat seama că este duminică.
Fără o țintă precisă am plecat la plimbare, exploatând cu privirea orice îmi ieșea în cale.
La acea oră a dimineții era puțină lume pe stradă.
Mâinile îmi atârnau nepăsătoare și indiferente pe lângă corp.
La colțul unei străzi am dat peste două femei amețite de întunericul unei nopți prelungite.
Păreau două cârtițe cu bretele care ieșiseră la lumină după ce săpaseră galerii în întunericul nopții.
Clătinându-se, una din cârtițe a venit spre mine, rupându-și bretelele roșii în fața mea.
M-am purtat cu stângăcie în fața ei, lăsând frâu liber vorbelor și făcându-mi pagubă printre cuvinte.