nu pot să dorm, neliniști mă frământă ca pe-o cocă,
dospesc în foc lăuntric praf de iubiri stelare,
ingredientele a ce-am nutrit dulceag și-un pumn de sare,
strâns de pe-un val superior dintrun ocean lumesc.

n-am somn, fac contemplații în balcon deschis,
în piuă astrală strivesc petalele de trandifiri uscate,
nici o aromă nici un parfum doar amintiri infime
din ce-am râvnit din măreția lor înfățișată prin promis...

n-am somn, cotrobăiesc prin sifonier și ordonez în noptiere,
amintiri și acareturi cu pretenții de comori,
aranjez energic biblioteca cea mare și scumpă,
și inima mă-ntreaba ce-i un eșafod pentru iubire și splendori.

mă duc spre cămară uimită că inima adoră mai mult decât capul cu nume,
văd aspiratorul și vreau deodată să aspir în întreg trupul,
praful de iluzii, bacterii gângănii, cameleonice cunoașteri
din repertoriile unor învechite căpetenii de trib ca de turme.

nu pot să dorm, sunt poetul atâtor nimicuri frumoase
nenumarabile și de demult de când eram copil sacramental
de cînd zburda în mine paradisul cu minuni faimoase.
nimeni nu se cutremura nici nu se ucideau îngerii pentru-o pîine.