știi bine că toamna o să vină până la urmă
și dacă nu credem noi în ea

mai avem timp ascultă-mă bine
am putea să ne vindem rolele hamsterii borcanele de compot
să fugim în țara-lui-nu-știe-tot unde vrei tu
undeva unde să nu ne ajungă din urmă
nici o durere

în fiecare an începând cu întâi septembrie
poeții nu mai sunt ce au fost
toți primesc în ei lucruri care nu le aparțin și pe care
nu le mai alungă înapoi în lume
nici cele mai vechi blesteme

câte unii se pornesc să râdă hâd la vitrinele din oraș
la oamenii care probează pantofi și umbrele
alții se cațără în copaci ca să țină loc de păsări
mulți își înșiră tălpile la lună
așteptând să le crească cumva peste noapte
poduri și drumuri însorite

pe poeți îi plouă și prin umbrele și prin pantofi și prin copaci
ei nu au casă toamna

spune-mi unde o să ne facem cuibul peste cinci-șase zile
și cum o să ținem singur noi
loc de atâta verde