agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2281 .



jucării
poezie [ ]
a lost world

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [aquamarine ]

2011-08-31  |     | 



1.
stau în casele cu pereții de sticlă
în timp ce eu merg pe ploaie acasă
prin pământul negru și ud

lor le pot povesti despre familia noastră
unde m-așez singură la masă printre
scaunele cu picioare lăcuite

acolo se stinge lumina devreme
și mă strigă și mama și mă strigă și tata
să-mi spună ce frumos e să te trezești dimineața


și mănânc din farfuriile lor spălate
atât de bine și toți agenții îmi
strigă să vă aduc înapoi să vi se facă
autopsiile, să fiți tăiați cu raze laser
ca să vi se oprească definitiv inimile,

și eu pe pământul negru și ud
îmi simt pieptul negru și ud
printre mâinile voastre rupte
spălate bine,
încât s-au făcut toate albe

....

nimic nu mă atinge aici
pe zăpada scursă din streșinile caselor
înșiruite

am timp sa mă acopăr și nu tremur când cad
lacrimile moarte

da, și voi să zidiți o casă și să nu plângeți
să descuiați ușile albe cu cheile voastre
să le legați de gât
să tăiați unghiile înainte de ora mesei,
după masă

să ascultați requiemul în liniște când pe cer
nu trec avioanele de sticla
peste pereții de sticlă peste masa
scaunele și draperiile de culoarea ceaiului alb

de sus pot să văd
când dau zăpada la o parte
și văd

mama e un cadavru înghețat
tata e un cadavru înghețat
eu sunt un cadavru înghețat
toată iarna e un spital uriaș

ne dăm în balansoar și mâncăm zăpada
ne agățăm, suflăm peste steluțele de pe crengi
și ele clipesc
strălucesc ca un silicon

2.
(bach minuet)

anisia se dă jos din pat
și pentru câteva momente stă singură
în fața oglinzilor mari

respiră,
respiră,

dă cu mâna ușor perdelele
la o parte
și privește. lalelele au petale
vișinii și petale stinse.

are picioarele goale
prin cenușa pianului

privește în jur, casa, pământul, cerul e o
scrumieră rotundă
și toate lalele se fac negre.

de deasupra norilor cade
un fulg mare

și respiră, respiră

...

e ca într-un război
în care buzele păpușilor
se lipesc de geam

au rămas doar
tablourile cu rame albe

și anisia care se întinde pe jos
și trenulețul îi trece
pe piept

sirena care anunță
următorul raid aerian

în sunetul menuetului,
clapele pianului care lovesc,


și respiră, respiră

ascultă mai departe muzica filmului
o pătură moale
care se deșiră

...

în curtea din față
copiii se joacă
au construit case de jucărie
din cuburi mici
colorate

în pieptul lor se ascunde
frica
peste care a început să ningă

ea le spune povestea
cu glas molcom
cu buzele înțepenite

și din pieptul meu iese iarna,
din lalelele noastre
țâșnește sângele.
din venele mele subțiri
și din corpul meu fără gură
iese un trenuleț de jucărie.

3. (fall)

în zăpadă anisia n-are suflet,

când ninge,

e prima zi în care soarele
nu mai geme
ca și cum ar fi crăpat

ca și cum i s-ar fi terminat toți atomii de heliu

și mi-e tare dor / mi-e tare dor de tine

dar e ca și când aș dormi
sub pătura de zăpadă
când mâinile îți îngheață
mâinile pe
cana de
ceai
fiebinte /o cană mare, mare
plină de flori

când anisia cu ochii albaștri
privește luna în halou seara la terasă

și buzele ei murmură
și eu sunt aici
și tu ești acolo

împreună în programul spațial
al îngerilor

4. requiem for a dream

am lăsat viața orașului
în spate
am plecat să caut mai departe

în urma mea tramvaiele s-au retras la depou
privesc în sus
ca și cum de acolo ar veni răul

dar răul vine dinăuntru

demult venea un om mare
căruia nu știam cum să-i spun

el mi-a arătat o lume
o lume descompusă
în mii și minuscule apartamente cu uși de carton

și scări pietruite
lângă lumea păpușilor cu fețe
schimonosite de ură

hrănindu-le des cu linguri mici
silindu-le să înghită

în această lume bizară
am mers la uzină
am trăit în uzină

și m-am jucat cu păpușile pe linoleum
în fața mea era chiar orașul și
coșurile de fum

și toate borcanele
aliniate într-o cămară unde
păpușile n-au voie sa intre

lumea e plină de pachețele mici
din care în drumul spre școală

mâncam bine
dar răul venea de la uzină permanent

în timp ochii păpușilor s-au făcut negri
aveau un creier mic care se hrănea cu ceai rusesc
ca să crească
în întuneric

se hrăneau cu întuneric
pe străzile cu șobolani
în bucătăriile cu igrasie
lipite de alte bucătării cu igrasie

au rămas acolo în preajma uzinelor
pe aleile întunecoase
ca niște plăgi de ciumă

peste care azi
nu mai calcă nimeni dar se mai aud sirenele

același menuet de bach
desprins din difuzoarele de pânză

5. fall

aici e
scheletul de carbon pe care
l-am îngropat într-o noapte
mergînd cu genunchii prin zăpadă

păpușile albe ce scriu cu mâna stângă
cuvintele pe asfalt, pe trotuar, rugându-se la dumnezeul vostru și al
păpușilor negre
cu căștile în urechi,
în care requiemul se aude încet
ca un zgomot de fond

în iarba peste care se așterne un miros de clor,

și anisia
dând la o parte zăpada rămasă

*

într-o zi mă voi hotărî să ies
să trec dincolo și mă voi uita la voi
cum mergeți kilometri într-un șir
pe un câmp
învinși din război
cum treceți
printre zgomotele infernale ale
excavatoarelor care dezgroapă
schelete de pluș

atunci
m-am îndrăgostit de ea
într-o după amiază de iarnă

când nu mai ningea și tot creierul ei
era c o m p u s din

rețele neuronale

aici i-am privit pentru prima oară
chipul și în procesul de sublimare
gheața a lăsat în urmă
aburul
pe care acum îl folosim să încălzim orașul

...

și anisia
hrănindu-se din cutiile goale de lapte
aruncate
în parcarea magazinului
a simțit cum
corpul păpușilor se dizolvă

a zis e prea mult dumnezeu aici
care ne seceră
trupurile,
și are grijă de sufletele noastre
în fiecare seară.

*
dar iată pământul,

în fiecare clipă
ating cu mâna fiecare lucru care îmi place

în fiecare clipă
mă rog pentru tine,
mă joc în liniște și pace

6. ( belarus)
când o să se deschidă soarele
toate păpușile se vor repezi
înăuntru.

toate uzinele vor fabrica jucării.

de acolo îmi voi cumpăra pieptul
de jucărie și îl voi așeza lângă pianul negru
unde anisia,

nu mai respiră,
nu mai respiră.

cu inima în aritmie,
memorând primele note, prima zi
când am scos inima lor
prima zi când am mers pe stradă,
îngânând

și sângele meu se transformă
și sângele lor de catifea
ne inundă clapele.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!