In zori mi te-ai nascut din nuferi prin buclele de roua,
Si mi-ai plutit pe line valuri, spre capat de privire,
Din rasarit se-naltau pasari, in zbor spre lume noua
Si-n alta zi te-au botezat si, te-au numit nemarginire.

Boboc in alb plutind in dorul multor anotimpuri parasite,
Ce te-ai deschis privirii, sa-i prinzi o lacrima-n cadere
In bulbul tau, stau vesniciile ce se doresc a fi iubite,
Facandu-ne mereu sa credem, in tot atatea clipe efemere.

Salba de nuferi sub raze de luna, iar vara se tot duce,
In glasul toamnei care vine, crezand ca e ceva firesc,
Sa-ti regasesti nemarginirea, ingenunchiata la rascruce,
Privind cum florile de nufar, in stropi de roua se rotesc.

Nu intotdeauna este dimineata, sa te culeg asa cum stiu,
Din valuri care se repeta, in cautarea altui rasarit,
Din viata mea o noapte pleaca, iar ziua vine prea tarziu,
Sa recunosc acelasi mal, sau valul in care-ai inflorit.