Cui vom lasa trecutul nostru, iubirea noastra nestiuta,
Miracolul dintre cuvinte, si dorul nostru nesfarsit,
Caror priviri din alte vieti, ar fi sa fie cunoscuta
Povestea-mbratisarii tandre, ce-n doua lacrimi a-nflorit?

Am pus in palme-albastrul cer si tot in ele l-am ascuns,
Sa nu-l gaseasca vreo furtuna, sau nori sa-l inconjoare,
Sa stim doar noi cand printre stele, miresme au patruns,
Si cand se-ntorc din curcubee, straine pasari calatoare.

Te-ntreb pe tine si-n tacere, iti daruisc placute ganduri,
De parca maine este clipa, cand toate fi-vor trecatoare,
Si simt usor printre suspine, cum lacrimile cad in randuri,
Cum dincolo de tampla noptii, trec visele spre departare.

Suntem doar simpli calatori, pe puntea anilor din viata,
Si rareori privim in urma, si nu stiu cati avem trecut.
De-aceea-ntreb si vreau sa stiu, cand va veni o dimineata,
Carui destin sau carei vieti, lasam iubirea cu-mprumut?