Sunt printul lacrimilor triste si te iubesc in felul meu,
De cand printesa te-am numit, pe-al sufletului cald tinut
Si-ti impletesc pe frunte stele, si spun tacerilor mereu,
C-am sa le seman in cuvinte, si-n vise care le-am pierdut.

Din umbre mi-am zidit castelul, pe stanca gandurilor mele
Iar treptele ce duc la el, din juraminte le-am sculptat,
Strajeri sunt mii de amintiri, ce viata ne-a unit cu ele,
Si-n clipe de singuratate, le-am daruit cate-un oftat.

Prin salile de bal ascunse sub pleoape care-ncet tresar,
Se-asculta-aceleasi armonii tesute-n gesturile noastre,
Iar pasii soaptelor se-aud, cum trec de-al buzelor hotar
Facand sa para-ntreg castelul, o stea pe boltile albastre.

Sunt print intr-un castel de vise si noptilor le amintesc,
Cand vantul ma loveste-n tampla, si doare gandul ratacit,
Ca timpu-i singura dovada, in care cred cand te doresc,
Pe stanca-atator ganduri, intr-un castel cu sufletul zidit.