Rochia albă de mireasă
O cumpărasem singurică,
Fără de probă, fără frică
Și fără trenă lung-aleasă...

La prima vizită, știam
Care va fi a mea, cât pot.
Din magazin eu nu ieșeam
Iar bani, știam precis cât scot.

A fost o rochie frumosă
Și am avut, cât mi-am permis,
O am și-acum, în pod, pe-acasă
Dar nu mai e ce-a fost, precis.

Păstrăm doar amintiri, din toate.
Nu-s multe, dar cu timpul, pare,
Uitați vom fi și noi, și poate
Nu vor mai ști de noi, sub Soare...

Și să revin...la tinerețe.
Când toți parcurgem acel drum,
Nu ne gândiam la bătrânețe
Și nici la noi, ca la un scrum.

Cu visele, cele mărețe
Pășim frumos și-ncrezători
Zâmbind destins, cu-a noastre fețe
Și facem fete și ficiori.

Cam asta-i cu rochia albă -
Mândria, fala fetei mari.
Pe-atunci subțire, chiar și slabă
Cu sâni frumoși de piatră, tari.