E două ceasul iar fumul de țigară inundă întunericul
gândurile-mi zboară departe, la ce-ar fi putut să fie,
la dorințe înăbușite într-o oală cu agonie,
în altă parte crește alt tubercul.
Se apropie, se deschide, se închide,
cojile-i curg grămadă...
într-o nouă scumpă cadă,
degetele fug pe rând
mâna dreaptă se trezește dezertând...
pielea incolțită de regrete,
nu e altceva decât un alb perete.
Sclipirile demonice din ochii noștrii
dau cot în cot cu extratereștrii.
Pasiunea se scurge diluată,
parchetul rămâne cu o simplă pată
lasă loc de o ploaie de dorințe sacadată
aceeași oală de ciorbă scăldată...
Dragostea, e musai să fie extirpată,
de celelalte celule sănătoase izolată.
Reprimarea pare să fie sănătoasă
doar atunci când te așteaptă o coasă.