ți-aș spune că cerul strigă la tine
că vântul are visele lui
dar rămâi înțepenitul zăpezilor din suflet
nu crezi
în cuvintele pe care le numești poeme
nu dai doi cenți pe sictirul cititorului
ei bine, voi aduna toate acestea într-o înghițitură
și le voi scuipa înaintea pietrelor

aș învăța râsul apoi aș porni la drum
așa degeaba fără niciun rost
m-aș crede tunet și furtună
și-atunci, de multe ce m-aș crede nu ți-aș mai fi nimic

am înțeles că pot închide ochii peste tabloul fără ramă
care-mi poartă numele