E greu... Ți-e tot mai greu să urci viața pieptiș
Sleit de fortă gâfâi și-i sânge pe pietriș
Și-n suflet îți apune și bruma de curaj
Speranța-ți se topește în zări ca un miraj...

Cazi și rămâi așa, privind cu ochii goi,
-De ce să lupt atâta? Ce rost mai avem noi?
Încet, te fură somnul, cu lacrimi pe obraz,
Și parcă vezi lumină.. prin tot ce-a fost necaz

O dulce adiere și-o muzică divină,
Alungă norii triști și-o mângâiere lină
Pe fruntea-ți, de niciunde, o simti cu încântare,
Speranta ce-o pierdusei ca soarele răsare!

Când îți revii o mâna te trage ușurel:
-Hai sus că-acum ajungem, mai e numai nițel!
Te uiți: firava fată ce te încurajează,
Încet, de-abia se mișcă dar ochi-i scânteiază!

Îți spune de lumina ce-n vis tu ai văzut,
Despre curaj, sperantă și tot ce ai pierdut...
Mirat pornești cu dânsa, te simți revigorat,
Mijește-un fir de zâmbet: -Ce suflet minunat!

De dragul ei și drumul îți pare mai usor,
Iar mâna ce te-atinge îți dă plăcut fior!
Și-ncet descoperi rostul ceresc de a fi doi
Iar inima îți bate atâtea ritmuri noi...