Era pe vremea când copii fiind,
Ne trebuia orice vedeam la alții.
Ne strecuram lângă uluci, tânjind,
La nuci, cireși, ca să-mpărțim ca frații.

Nu vrei să știi cât de fricoși eram,
Dar, ne-ndemnam pe rând, cu personalitate.
În stânga, dreapta, în spate noi priveam,
Punând la cale planul, vorbind încet, în șoapte.

Ne îndemnam: hai tu, ba tu acuma hai...
E rândul tău, că ieri, eu am sărit pîrleazul.
Adrenalină pură și nu puteai să stai,
Când toți din grup spuneau că ești viteazul...

Ce mai...făceam? dar ce nu credeți oare!
Mâncam cireșe, mere, nuci, desigur struguri,
Eram tenace toți, ca albinuța-n floare.
Ne întorceam la case, seara, cuprinși de friguri.

Până-ntr-o zi, când domnul Rotar, vecinul,
Ce-a stat la pândă, mai multe zile, pare,
Ne-a așteptat cu...parul și și-a vărsat veninul,
De-aveam apoi zgârieturi și...bube pe picioare.

De nu era grădina acestui domn...vecin,
Noi ce am fi făcut? Ce alte șanse crezi,
Că ne dădea...regimul? Puține și suspin...
Iar la povești, acum, tu nu puteai să șezi.