de departe părea o păpușică
uitată pe zăpadă
sub lumina palidă a neonului
ce mai mult era stins decât aprins
însă de-aproape era
o nespus de fermecătoare fată


ghinionnul de partea ei
s-a întâmplat să cadă
alunecând pe ghețușul acoperit
de proaspeții fluturi albi

i-am dat cuvenitul ajutor cât am putut
s-a ridicat încet-încetinel
asemenea pruncului ce face primii pași

n-a fost nevoie să mergem spre spital
dar am condus-o pân’ acasă
simțindu-i mâna petrecută
după brațul meu

iubea iarna mai mult decât orice alt anotimp
însă la un moment dat
printre scâncetele durerii am auzit-o oftând

of, of, of
iarnă
ce mi-ai făcut

în pragul ușii m-au pătruns fiori necunoscuți
căci ochii ei sticleau a fericire de-mpărțit în doi
mi-a dat scufița de pe cap

apoi a spus cu vocea în surdină
mă cheamă Tina
păstrează-o și caută-mă în bazar

de-atunci păstrez acea scufiță-albastră
ce seamănă atât de mult cu ochii ei
cu cerul azuriu care îmi dă mereu speranță

păcat că eu am fost
și încă sunt ca norul
... mereu un straniu călător