Pierdută printre razele izvorâte,
din îmbrățișările imaginare aleator împărțite
de zeii fericirii, de pământeni urâte...
închid ochii și adorm pe tărâmuri adesea necunoscute,
totul plutește cu susul în jos,
nimic nu pare a fi scabros,
poate ăsta e singurul lucru care stă pe dos...
totul e cât se poate de frumos într-un mediu hidos,
amintirile pornesc spre cosmos
agitate într-un pahar tumultos
cerul ricoșează,
și așa povestea aceasta înaintează.
Viitorul semnalizează,
în clipa următoare paralizează.
Aici firele de păr stagnează,
coșul de gunoi o viață întreagă parafrazează
mopul încet, încet realizează
că chiuveta îl trădează
cu o bucată de faianță aparent nu prea brează
important e că tensiunea se augmentează
și pământul se alcoolizează.
Foile albe se detensionează,
și mâinile tale pictează...
corpul meu se înseninează
privirile noastre se închistează
e clar, rațiunile noastre demisionează...