Privesc la filmul vieții mele, în timp ce o trăiesc,
Mă văd și-i văd pe ceilalți și simt că obosesc.
Și-mi pare că-aș dori să fiu, cu cineva real,
Și singur stau, și mă tot uit, mă las furat de val..

Dar nu durează mult și iar, mă simt însingurat,
M-am plictisit de-același film, și ce l-aș fi schimbat!
Dar nu am cum, am de trăit, anost ce-i de trăit,
Și-ți pare totul cunoscut, și gata stabilit...

Sonoru-i dat pân' la refuz, și-i mare tărăboi,
Și totuși singur eu mă simt, acuma, printre voi,
Și, de singurătate chiar, îmi țiuie-n urechi,
Da... stiu că-am fost și feiricit, în vremuri tare vechi...

Nu stiu cum am alunecat din filmul meu afară,
Dar am văzut ce-i de văzut și a-nceput să doară!
Am înteles că e-n zadar, să ai scopuri mărunte,
Când viața-n drum ți-a așezat, să urci abruptul munte !

Tu poți călătoria ta, s-o faci o bucurie,
Sau să fii trist și plin de nori și calea ta... pustie!
Cum am ajuns sa fiu asa, că doar sunt optimist?
Cred că-am călcat pe-alăturea... și-aici am nimerit!