Rotunde fumuri se înalță spre cer,
orologiul bate miezul nopții.
Multe amintiri îmi renasc în minte.
Umbrele ce-mi apar în suflet, se sting
laolaltă cu strălucirea ochilor mei,
ursiți la pieire
alături de sufletul meu.

Mintea îmi umblă haihui pe alte tărâmuri
ieșindu-și din fire.
Halucinați-mi zdrobesc gândirea,
aducând-o mai aproape de moarte.
Exista-va oare renaștere?!

Lumea se-ndepărtează de mine
alergând într-un ritm nebănuit.
"S-a stins!" spun toți în șoaptă.
"Ea... s-a stins!..."

Mi se aprind lumânări, să mor cu lumină.
Deși umbrele s-au schimbat în beznă
simt fumul lumânărilor.
Este linește aici! Este prea multă liniște!!...
Se scutură merii.
Eu nu mai sunt crăiasa florilor de măr.