Aducându-mi aminte de viitor
simt cum viețile noastre vorbesc.
Pământul în amintirea lui simte
cele mai tiranice vibratii.
Aducându-mi aminte de viitor,
știu ca ați lăsat printre noi
o bomba cu neutroni,
care face experiențe în timpuri ideale
pe generațiile acestui pământ,
alergând cu viteze tiranice
printre cei tari si cei slabi,
poposind oricând în memoria lumii,
ca un gând mobil, în momentul durerii,
ce captează la infinit vieți.
Așa, cum, verdele mai poate trăi
în libertatea orizontului,
ajungând la nemarginirea generatiilor?
Așa, când, piatra va mai putea sălășui
mișcătoarele ce noi le numim vietăți?
Oare noi, din ce-am putea reproduce,
- sărman reproduce -
formele adevăratului pământ?

Ați lăsat printre noi
o bombă cu neutroni,
care seamănă dureri nesfârșite
și răsare printre noi la fiecare gând.