agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2731 .



Nicio iarnă
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [caminante ]

2011-01-01  |     | 



în stradă
o pasăre neon ciugulește nasturi din omul de zăpadă
e ca o mașină de scris peste care știu că-n curând
îmi voi pune capul să dorm

nicio iarnă
doar se aruncă avioane de hârtie în spatele gării
o femeie cu saboți de lemn învie între șine și strânge involuntar pumnii
e cel mai simplu ceva din care am putut face-o fereastră
în mărul trecut de pe masă

nicio iarnă
doar vin căprioare să-mi mănânce din palmă
pentru că n-am mai fost niciodată aici
e ca și cum ai privi o minge colorată
într-un parc cu leagăne de fier
nimic
nu va începe să se miște

a nins peste cantină, voi pierde drumul spre casă
noroc că din clinchetul furculițelor se ridică speriate vrăbiile
e singurul semn la care mă mai ridic în picioare
nici foamea nu mai pustiește pe dinăuntru acum sunt felinare cu lanțuri albastre până-n pământ și câini
care urlă întrerupt, iar tata
tata se-așeaza primul la masă, cu bluza băgată pe-o singură mânecă
de fapt n-a venit niciodată mai mult

ninge intermitent de parcă ar ieși un suflet
femeile si-au strans copiii sub paltoane cum ar acoperi niste gropi
bătrânii rămân la urmă se apleacă mai greu
de-o sută de ori își leagă inima peste piept și totuși
nicio iarnă n-a fost mai ascunsă în pâini și mai ruptă
copiii
se uită la firele electrice cum se zbat pe pământ
și mestecă fără să știe

un minut mai devreme a nins
în oraș Dumnezeu se rostogolește la picioare
prin sticla aceea ochii se văd
neverosimil de mari

de-atâtea ori am adormit sprijinită de ușă
ninge intermitent
omul de zăpadă vine târâș
să mă țină de mână

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!