Simple adieri de vânt
Și o mână de pământ...
Iată ceva din lumea mea,
Dumnezeu m-a pus în ea...
Stele-naripate, porumbei
Þinându-și echilibrul
Pe firele de la stâlp, fumând...
Așa-mi imaginez eu lumea ta,
În care tu-ți faci de cap
Cu magia ta...
Ești propiul tău dumnezeu, dar
Trăiești în zadar și te deschizi în vid...
Două lumi paralele...
Mă privești ce pe-un individ.
Încrederea se lovește între noi,
Stau, și-mi place să cred că exiști,
Și mă întreb oare dacă poți supraviețuii
Îmbrățișărilor mele,
Fără a mă transforma în statui...
Oare tu ști a iubii ?

Poți trece prin viață fără să ști s-o trăiești,
Cu toată magia ta, dar să nu ști să iubești ?