poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3409 .



Teatru popular
poezie [ ]
Banda lui Bujorel

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [folclor ]

2010-12-19  |     |  Înscris în bibliotecă de Gigi Burlacu - Pietreanul




„Căpitanul:
Bucuroși de noi?
(Gospodarul și ceilalți care sunt de față răspund:)
Bucuroși! Bucuroși!
(după încuviințarea primirii)
Căpitanul (spune):
Bine v-am găsit sănătoși
Pe anul 1998!
Trăiască gospodarul de casă cu întreaga sa familie, întru mulți ani fericiți! Strigați ura, flăcăi!
(cântă toți, împreună cu muzica):
Mulți ani trăiască! Mulți ani trăiască! La mulți ani!
(Cei trei haiduci sunt aduși arestați de căpitan, iar ceilalți, așezați în semicerc, privesc cu atenție la cei trei haiduci.)
Haiducul I:
Bună seara, frații mei haiduci!
N-ați văzut, n-ați auzit,
De Bujor, ce-o fi pățit?
Haiducul II:
N-am auzit frate Pelin,
Căci dacă auzeam,
Pumnalul în piept îl înfigeam,
Pe dușman îl răpuneam
Și noi astăzi bani aveam.
Haiducul III:
Ia auzi cum sună
Buciumul pe plai,
Înseamnă că Bujor e pe aici.
Bujor (foarte supărat):
Bună seara, frații mei haiduci,
Dar bine, măi, frate, Codrene,
Cum voi codrii ați părăsit
Și aicea ați venit?
Cum voi codrii ați lăsat
Și aicea ați intrat?
Codreanu (supărat):
Lasă-mă, măi, frate Bujorele
Căci de amărât ce sunt
Mai nu pot să-ți răspund.
Bujor (cântă):
Frunză verde măr domnesc (bis)
Stau pe loc și mă gândesc (bis)
Pe ce cale să pornesc
Haiducii să-i întâlnesc,
Căci dintr-o ceată de haiduci 62
Am rămas numai cu cinci.
Și am rămas și singurel
Ca pe câmp un stejărel.
Căpitanul (către Bujorel):
Băi, haiduc cu chica lungă
Și cu iatagan în brâu,
Și cu pletele pe spate
Și cu portul de departe,
Spune tu, domniei mele
Pe unde te-ai strecurat
Și aici la haiduci ai intrat?
Ori foc târgului mi-ai dat,
Ori lacătul mi l-ai spart!
Domnule, Măria Ta,
Eu foc târgului n-am dat,
Nici lacătul nu l-am spart
Ci pe poartă am intrat
Ca un om nevinovat.
Însă, de nu vrei să crezi
Mergi în codru și-ai să vezi!
Unde-s huciurile mai dese
Zac dealurile de oase.
Unde-s huciurile-nalte
Zac dealuri de capete.
Și de te iei cu mine rău,
Îți răpun și capul tău.
Căpitanul (către vânător):
Pune mâna, vânător,
Și mi-l bagă la-nchisoare,
Ca să nu mai vadă soare!
Iar mai sigur ca să fiu,
(către Bujor):
Lasă-ți armele din brâu!
Bujor (către vânător):
Băi, tu, acest cu lanțu-n mână,
Ce te-nvârți, ce te-ntorci?
Tu crezi că eu pasc boboci?
Îs muierea ta de pat
Să mă dau ție legat?
Îs muierea ta de cârpă,
Să mă trageți voi prin luncă?
Retrage-te, vânător,
Că dintr-un glonț te omor!
Vânătorul (către căpitan):
Domnule, Măria Ta
Pe Bujor nu-l pot lega,
Că Bujor e-ngrozitor,
Crunt la față-ntunecat,
Și-ndrăznește la păcat.
Căpitanul:
Predă-te, Bujor, legat
De nu, capul ți-i tăiat,
Și pe apă aruncat!
Bujor:
Decât capul meu tăiat,
Și pe apă aruncat,
Mai bine mă dau legat.
(Vânătorul îl leagă pe Bujor):
Bujor (cântă):
O, prea iubită maică,
De ești pe pământ,
Vino și mă vede
În ce chinuri sunt.
Lanțurile-s grele,
Zidurile mari
Și de-aicea nu mai pot scăpa.
Fata (cântă):
Face mama tot ce poate,
Iuha, tra, la, la,
Și te scoate de la moarte
Iuha, tra, la, la.
Bujor (către vânător):
Băi, tu, pui de vânător,
Arnăut și roșior,
Ce să dau să fiu scăpat
Și din lanțuri dezlegat?
Vânătorul:
De mi-ai da tu ce mi-ai da,
Tot nu te-oi putea scăpa.
Bujor:
Vă voi da o pungă mare,
Mare, ci parale,
Cu doi poli împărătești
Cu-al tău leat să-i împărțești.
Vânătorul (către căpitan):
Domnule, Măria Ta,
Auzi ce spune acest Bujor legat,
Că ne va da o pungă mare, mare,
Mare cu parale,
Cu doi poli împărătești
Cu-al meu leat să-l împărțesc!
Căpitanul:
Numai dacă va jura
Că se va lăsa de furat
Și de haiducit.
Bujor:
Jur că m-oi lăsa de furat,
Și de haiducit.
Numai armele de mi le-ați lăsa.
Bujor (către vânător):
Bagă mâna-ntre pistoale,
Și ia punga cu parale.
(vânătorul ia punga cu parale și dezleagă lanțul).
Bujor:
Alelei, tâlhari păgâni,
Cum am să vă dau la câni.
Căci voi ați supt sângele din mine,
Și bunul Dumnezeu m-a scăpat,
Să vă curăț de păcat.
Codreanu:
Măi, Jâdane, păr de câne,
Scoate banii-ncoa la mine!
Jidanu:
Vai, di mini șî di mini,
Astăzi banii nu-s la mini.
Dacă crediți c-o rămas
Poftim geanta și catați!
Bujor (către jâdan):
Măi, jidane, să-mi cânți
Un cântec evreiesc,
Cu nimic să nu-mi greșești,
Că cu moartea te plătești
Jidanul (cântă):
Mă tot plimbu prin grădină,
Hai biribiboi
M-așteaptă Bujor afară,
Hai, biribiboi.
Am să fug pân’am să mor,
Hai biribiboi
Căpitanul:
(Îl intreabă pe jidan):
Cum se spune în Palestina la un brad?
Jidanul:
Tam.
Căpitanul:
Dar la doi?
Jidanul:
Tam, tam.
Căpitanul:
Și la o pădure-ntreagă?
Jidanul:
Tamtaratatam.

Culeasă de la Albiș N. Ion din Piatra Șoimului, Neamț

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!