Ca un copil roșea la orișice greșeală.
cerea scuze și-ndată ce-i erau primite,
greșea din nou, semn că era iarăși
cu capu-n nori ca altădată, când
îndrăgostit, călca în toate gropile.

voia să intre cu rușinea în pământ.
nevrednicia lui, din fața celor drepți,
îl împingea spre marginea societății;
tăiată își simțea chiar ultima speranță…
lumea, aproape sfântă, îl ierta mereu.

greșitor era, la fel de mult, ca toți ceilalți
cu echilibru-n simțuri. nu războia deloc
de n-avea dramul de dreptate-n taler.
știa pe mulți ce au pierdut, cu avocați,
toți banii, familie și libertate.