Ea: - Cu mânuță mea cea fină,
Tremurând mă furișez,
Printre panza de mătasă.
Spre locul petalelor de trandafir,
Care sunt puțin desfăcute.
Cu un degețel încep să-mi mângîi
Butonul de trandafir.
Cu altul pătrund în peștera umedă,
Care palpită de atâtea dorințe,
Încât atmosfera din ea se încinge
Ca într-un crater fierbinte,
Ce simte că golul a fost invadat.

Nu pot să-mi rețin respirația,
Doresc să țip, să oftez,
Simt și un fior fierbinte
Aproape de mijloc și mai jos de buric.
Ah!..
Ești prea departe iubite, dar lasă,
Că nu mă pierd fără tine,
Am multe remedii, oportunități
Ca să arunc de pe mine...
Chiar și mantia singurătății.

El: - Eu ies grăbit dintr-o alimentară,
Am o franzelă rumeoară, aproape caldă,
Pe care nu am răbdare s-o pun pe masă,
Deaceea mușc cu poftă din ea ...
Și simt cum pătrunde în gură,
Apoi îmi completează golul din mațe
Și mă simt fericit, chiar și departe de tine,
Iubit-o de peste mări și trei țări.