Tărîmul României dragi se-apropie treptat,
Și nerăbdarea-mi crește în ritm exagerat,
De ea m-a îndepărtat destinul cel viclean,
Dar în străfundul firii păstrez dulce alean.

Imaginile se succed,furat sînt de-o minune,
Tăcut rămîn și o privesc,nimic nu am a spune,
Misterios mă faccinează acest pămînt străbun,
Printr-un tainic sentiment ce nu pot să îl spun.

Peste Muntenia se scurg din munți întunecați,
Dealuri sălbatice,coline cu pomi împovărați,
Pînă la Dunărea cea mare,rîuri călătoare,
Curg pe cîmpuri ce rămîn mănoasele grînare.

Transilvania-i mai rece,se simte cam retrasă,
Reliefu-i plin de valuri,deal-pădure deasă,
Oameni-s mai rezervați,scopuri mai profunde,
Interesele de neam, se zbat să-i inunde.

Urcînd domol spre Dorne,Moldova-i paradis,
Slănic,Ceahlău,Rarău sînt rupte ca din vis,
Mă cred pătruns în rai și intru-n meditare,
Podoabele s-au scurs din cer,ca binecuvîntare.

Speranța gîndul îmi aruncă,dincolo de Prut,
Nedrept acel pămînt de mult a fost pierdut,
Mă fascinează graiul dulce al celor patrioți,
Ce în taină își doresc, o țară pentru toți.

Îmi sare-n minte Bucovina,oare cum o fi?
Aș vrea s-o văd îndeaproape dacă voi trăi,
Îl rog în gînd pe Dumnezeu căci el putere are,
Să prindă tot ce-i răspîndit în România Mare.