grădini mute zac
încolțite de rugină
norii fug neobosiți
vântul mutilează copacii

în noaptea bântuită de tăceri
ascult foșnetul frunzelor rănite
se-ngrămădesc ca niște cerșetori
la ușa casei nuci zbârcite bat
le simt chemarea verde
rămasă printre ani

melci zgribuliți
împing cochiliile unui alt anotimp
ghemuit în giulgiul cernit
fulgeră timpul resturi de clipe
dincolo de malul de suflet prăbușit
îmi văd înmugurind anii lumină