Când încă-un zeu al poeziei noastre
Cu inima rănită-n zori se stinge
Noi mergem mai departe prin dezastre
În țara asta care-ntruna plânge

Când Păunescu Adrian – poetul
Și-aruncă viața ca pe-o cârpă moale
Și se retrage-ncetul cu încetul
În bezna rece-a lumii siderale

Noi încă trăitori în țara stearpă
Pe care el, iubind-o, a murit
Văzând cum mulți n-au după ce bea apă
Simțim amarul ca pe-un nod în gât

Simțim cum în poeți se-adună jalea
Ca seceta-n pustiuri de nisip
Când țara-și strigă arsă disperarea
Și își exprimă ofu-n fel și chip

Și știm că Păunescu va mai scrie
Mereu și iar durerea țării lui
Păstrați-i deci o coală de hârtie
La nesfârșit în crugul cerului

Creionul lui rămână mai departe
Și sabie și lance și pumnal
Iar Dumnezeu preabunu-n rai să-l poarte
Un rai cu porți cioplite în Ardeal


Dumitru Mălin