Voi parasi candva destinul, chiar si viata
Nelinistit traita sub framantari de stele,
Lasand in urma visul, cernut in dimineata
Ce-mi va ramane poarta, prin care trec la ele.

Sa nu raman dator iubirilor pierdute,
Lor sa le fie bine, din suflet mi-am vandut,
Acelor sentimente, din lacrima crescute,
Cand toate-aveau un sens, aveau un inceput.

Sunt doar un trecator, cum sunt destui ca mine,
Si sunt atatea drumuri si poduri peste gand,
Ce imi vor scoate-n cale, din umbrele divine
Trimise de uitare, cand toate i se vand.

Am cunoscut iubirea in forma cea mai pura,
I-am pretuit mireasma si sufletu-i de flori,
De-aceea n-am pastrat credinte-i vreo masura,
Pentru ca noaptea-ncepe tot dincolo de zori.