În rochie de rugină,
Toamna, măiastră regină,
A pictat și a gătit,
Cu voaluri de borangic,
Via, scaieții și iarba,
Iar peste frunze cu graba,
A suflat când le-a văzut,
De emoție-au căzut!

În cale-ntâlni un spin.
L-a învăluit puțin,
Și-i șopti ceva discret,
El s-a asprit, trist și lent,
Apoi pică bosumflat,
Pe-un ogor abia arat!

Val-vârtej, fără de milă,
Spre o floare imobilă,
Suavă ca o marchiză,
O salută, dar surpriză!
Floarea galbenă se pleacă,
Și-a rămas frântă, uscată!

Ageră-n nuc a sărit,
Nucile le-a decojit,
Presurrându-le pe jos,
Colaj de bile lemnos.
Lăsând ciorile flămânde,
Zburând haotic, zălude!

Livada-i fără veșmânt,
Dezgolită de-al său vânt.
Tremură și își îndoaie,
Crengile ude de ploaie,
Cu reci cuiburi, pustiite,
Și de vrăbii părăsite.
Stau sub streșini primitoare,
Tânjind la zile cu soare!...

Și în freamăt de suspine,
Noaptea-n mantia ei vine,
Pășind ca o mare doamnă,
S-a mai dus o zi de toamnă!

25.08.2010 Aurora Luchian Vaslui