Ochii imi plang, iar fruntea-ngandurata, mai strage cate-un rid,
De oboseala, tampla nu-mi slobozeste gandul s-ajunga langa tine,
Ma simt atat de singur cand pleoapele-n oglinda, aevea se inchid,
Si toate sunt doar umbre peste tacerea alba, ramasa langa mine.

Se-aude-afara vantul si ploaia-n geam cum bate, cu picuri stravezii,
Ne-am cunoscut o vara si mi-am legat de suflet, privirea ta senina,
Ma-ntreaba nerabdarea, pe unde esti acum si cand ai sa revii,
Sa ma hranesti cu vise in fiecare seara, frumoasa mea straina.

Cuminte ca o luna cazuta-n largul marii, prin valuri ce se sparg,
Te-astept in portul clipei, sa-ti ancorezi destinul cuprins de framantari,
Si sper ca intr-o zi sa-mi pot ridica singur din teluri un catarg,
Pe care sa inalt cand plec, o flamura-mpletita, din visuri si uitari.