Anița plânge zilnic, cu lacrimi ca o rouă!
De ce-i atât de tristă, o să vă spun și vouă:
Are și frați, vreo nouă, iar banii-s puțintei,
Și râd mereu pe-afară, copiii răi, de ei.

Iar ea, că e fetiță, e și mai umilită,
Căci e mereu desculță, cu rochia cârpită;
Are și pantofiori da-i ia numai la școală,
Trebuie să-i aibă, cam trei luni, până-n vară!

Și-s demodați, scorțoși, cam strâmți, rămași de la surori,
Dar Ana e încântată că are pantofiori!
Iar cei ce au de toate, nu știu că-i minunat,
Să porți și de la alții, doar să fii încălțat.

Și-ar dori și Anița, rochițe din mătase,
Ori pantofiori moderni, sau sandale frumoase,
Și-n păr fundă pufoasă, ca neaua de albită,
Dar n-are încotro și umblă ponosită...

Vă spun ceva de Ana și chiar nu e o glumă:
Învață foarte bine, eleva cea mai bună;
Iar la sfârșit de an, silitoarea Aniță,
Poartă cu mândrie pe cap, o coroniță!

6.01.2010 Aurora Luchian Vaslui