În ochii tăi mi-am ascuns pașii,
Pașii pe care obișnuiam să mi-i cioplesc în cer
Și să las zeii să mi-i poarte,
Sperând că din rumoarea lor îmi vei revărsa
În valsuri și romanțe.

Tu doar tresărisei la scârțâitul pasului meu
Și ai încercat să convingi iarba
Să nu mai crească pentru mine,
Și râul, să-și urce piatra înapoi
Pentru a nu-mi strivi muntele
Pe care te-am înălțat.

De atunci te închipuiam mereu acolo,
Acolo unde soarele se spală de zi
Și toarce umbră sub tei
Ca noi să ne așezăm
Și să ne vânturăm clipele
De minuni, culori și ape.

Te vedeam mereu acolo
Ciupind iarba de larvele de gânduri
Ce mă cutreierau.
Mă lăsai să mă așez sărac lângă tine
Tresărit slab la ciupitul privirii tale
Și mă gândeai,
Și ne gândeam...

Era o vraiște de gânduri pe care
Le strângeam dintre ațele rupte de lângă războiul
La care își țesuse Dumnezeu
Cojoc cu nasturi din piatră de râu.

Era vraiștea de pași cu care
îți cutreieram trupul și visul
flămânzi de mirosul de fân cosit
din ochii tăi,
din părul tău...

Pașii pe care obișnuiam să mi-i cioplesc în cer
Și să las zeii să mi-i poarte...

Să mi-i poarte spre tine,
prin tine...