Cateodată,când plouă haotic peste mine
Mi-e frica,si-apoi mi-e dor de tine.
Dar ploaia curge,umerii imi sunt reci
Iar ochii inegriți și buimaci adorm...

Într-o dimineață ca aceasta m-am trezit la capătul lumii...
Eram atârnată așa,pur și simplu de ultima bucata de cer
De pe pamant...
Nu puteam sa clipesc ,iar în juru-mi alergau nebunii
Stropi de ploaie,ce se desprindeau de norul de care mă țineam
Ca sa formeze tainic un cuvânt.

Pe trotuar ploua cu litere.
Se inșirau câte una,una,alta si iar una
Le puteam citi.De sus.Și tot mai sus creșteam
Mi-era greu să le mai descâlcesc.
Și mai ales să le deslușesc.

Oare eu trimiteam litere din cer?
Și ce as fi vrut sa scriu cu ele?
De ce pe pământ?Cand pământul ți-e departe...

În această noapte ceasul a stat
Peretele a căzut cu tot cu el,
Peste ploaia ce pândea prin gaura cheii...