Mergem să sfințim strugurii
pe fața însorită a dealului
șerpuitul drumului prin ierburi
parfumul de miere, roua aurului viu
lumina reflectată-n oglinzile de aer
ale lui septembrie

mă feresc de ispite
să mă acopăr de clipe fugare
care vin peste iubiri,
cad pietrificate pe simțuri,
mă înțeapă-n orgolii.
Pământul mărinimos,
aracii-n gardurile lor de viță
așază nemurirea pe rafturi
și rodul ei la odihnă.

Voi bea licoarea de cristal
cu toți bunii și nepoții mei
și vom cinsti c-o rugaciune
lumina din ochiul bobului stors.

se termină ospățul,
satul își reia povara după odihnă
molcom, dealul se destăinuie
și trece mereu
prin destine neterminate
cu dulceața seacă a vinului.