Viata-i un sant sapat la margine de drum,in care oamenii arunca,
Gunoaie vechi de amintiri, unde firave ganduri zilnic se incurca,
Se scurge-aici mizeria umana si ape tulburi sapa in destin,
Facand sa planga multe generatii, care s-au dus si nu stiu cand revin.

Podete mici din stari sentimentale, facute peste el din loc in loc,
N-au rezistat furtunilor de ura, in jocul sacru-al lipsei de noroc,
E plin mereu cu patimi si pacate, un amalgam de gesturi fara rost,
Pe care multi le daruim la intamplare si nu stim nicioadata cate-au fost.

Suntem frumosi cu ochii plini de lacrimi, si uneori aevea visatori,
Cand cerul este plin de curcubee si cresc pe margine de sant albastre flori.
Ne-mbratisam cu omul din oglida, traind povestea unui alt trecut,
Prin care-am fost doar stele cazatoare, ce s-au iubit dar nu s-au cunoscut.

Suntem straini in propiul nostru suflet, frumosi nebuni ai anilor tarzii,
Minuni ascunse-n straluciri de lacrimi si retrimise-n alte galaxii.
Neputinciosi in fata departarii, ce-au poposit la margine de drum,
Facand podete peste santul vietii, din vise si iluzii prefacute-n scrum.