Nu , nu-i adevarat ca cineva ne-asculta,
Ca randunele oglindind pe cerul instelat
Ce zboara-n susul lumii prea multa si inculta
Se lasa pe Pamantul viu s-adoarma pe-nserat.

Nu , nu-i adevarat ca cineva vegheaza,
Ca aerul din jur nu e aprins de voi,
Ce el pluteste bland si ne acapareaza
Si parca visul vostru nu e aprins de noi.

Nu , nu-i adevarat ca inima mea cere suava despartire
De lumea ce ma cheama la ea in nesimtire,
De clipe celeste ce gandul mi-l inunda
Si ochii ce-i cuprind cu lacrimi ce-i abunda.

Nu , nu-i adevarat ca eu sunt trist de fel
Ca nu am zambet larg si nu sunt plin de zel,
Ca nu cuvant ca si un mic egrete -
Precum el suflet are si eu doar epitete.

Va spun doar ca inimi ce limpezesc tacere,
Ce zburda in lucire prin lumea de azur -
Ele sunt cele ce revarsa de placere
Si fericirea vietii si clipa de augur.