Unde ești tu noapte, să dai viață luminii?
Să umbrești căldura, să înhați și mortul,
Să ne-acoperi fruntea, să nu se vadă spinii,
Ce de-un veac ne roade și ne-apasă-n totul.

Unde ești tu apă, să dai viață-n oceane?
Să hrănești cu alge și pești și tot ce-noată,
Să ne ții piciorul în sute de milioane
De scoici fărâmițate ce pluteau odată.

Unde ești tu floare, să dai viață în arbori?
Să întețești mirosuri, să captezi priviri,
Să ne-oferi tablouri și ochii să ne saturi
Cu nuanțe de-anotimpuri, în gânduri să le-nșiri.

Unde ești tu cântec, să dai viață-n canoane?
Să umplii partituri, s-aprinzi și generații,
Să ne-adormi urechea, să ne dai frisoane
Când ne-amintim de note, compozitori și alții.

Unde ești femeie, să dai viață și vieții?
Să oprești războaie și să-nvii soldații,
Să ne-aduci mâncare, să ne-alăptezi și feții,
Ce mâine se vor duce în de-ale eternității.

Unde ești tu pictor, să dai viață culorii?
Să-mbini cerul albastru cu bradul veșnic verde,
Să ne-arăți tu lumea, să ne lași memorii
Pe veci multicolore și fără a se pierde.

Unde ești poete, să dai viață-n cuvinte?
Să vrăjești în rimă versurile seci,
Să ne publici cărți de-aducere aminte,
Rămânând sub titluri, adesea-n biblioteci.