sezon cu nume de sete

pe care nu-l poți rosti fără a-ți scrâșni dinții

ne-a cuprins rapid ca o plagă

la început a fost cuvântul

și spiritul acestuia a cutreierat ținuturile

un atom uriaș cât o cometă

fierbând ape pârjolind păduri topind roca solidă



orașul meu arde

orizontul doar o altă piatră funerară

pe cer norii sunt negre sculpturi din cenușă și fum

pe marmura crucilor din cimitir

înscrisurile s-au topit și se preling

lumina mocnind se hrănește cu propria combustie

textura cadavrelor carbonizată

este suflată de adierea unui sunet de harpă

nu mai sunt morminte în care să ne ascundem



în centrul mării de flăcări

din infern s-a născut scindată inocență

în centrul orașului meu

liniște ultravioletă

fascicole de cenușă

printre mormane de tablă-nroșită și oțel îndoit

de jur-împrejur înconjurat de scheletul blocurilor comuniste

un copil scâncește ghemuit

curg lacrimi pe obrajii săi albi

înger damnat să poarte in piept

a lumii suferință

frig ancestral îi macină trupul

mâinile îi sunt zgribulite

degetele îi sunt tremurânde în arpegieri

în centrul mării de flăcări
copilul rostește
rugăciunea unui nou viitor