De când ne-a alungat pădurea
De fluier nu mai vrem să știm.
Lovim în piatră cu securea
Și nu ghicim nici când bolim.

Am spart înalte piramide
Ca să găsim hoituri de soi
Și-n galerii și în firide,
Nu ne-am găsit decât pe noi.

Se urcă lumea pe o spiră
Și ne trezim flămânzi și goi,
Castelele nu mai respiră
Decât fantasme și strigoi.

Din boala asta siderală
Nu ne mai scoală nici un vraci
Prin luna albă, de spoială,
Coboară-n valuri vârcolaci

Vin stelele să ne străpungă
Cu acul lor înveninat.
Ne îmbracă bezna ca o pungă
De parcă soarele-i furat.

Urzică roua dimineții,
Iar basmele-au murit în perne
Deschise-s faldurile ceții
Ce-n cârca morții se așterne.

De când ne-a alungat pădurea
Din rana ei de smârcuri plină
Lovim în viață cu securea
Și nici un sunet n-o să vină.