Trandafirul sufletului meu

Mergeam atât de liniștit prin viață,
Alergam mereu doar când vroiam...
Până s-apari tu într-o dimineață
Iar dealul ce urma să-l urc, îl coboram...

Mi-ai întins o mână fragedă și albă
Eu m-am ancorat de ea, ușor flămînd
Ca mai apoi adăpostiți în iarbă
Să ascultăm broaștele din lac: cântînd.

Erai așa frumoasă în lumina serii
Mă fascina acel surîs al tău de fată!
Simțeam atunci că pot s-alerg cu zmeii
Vroiam ca totul: să se mai repete-o dată!

Atât de multe stele ne acopereau...
Vântul ne saluta trecând încet pe noi,
Copacii cu frunze cu tot visau
Să fie măcar o dată, să fie ca noi doi!

În ochii tăi, se reflectau urme de soare
Pluteai în brațe-mi ca o petală peste lac
Căzută din sânul mamei ei, de floare
Până să dea peste noi, un biet aurolac...

Ne-am ridicat atunci, și am plecat încet
Tu mi-ai zîmbit, ai reușit cam greu...
Dar mi-ai rămas cu-acel minunat zâmbet:
Trandafirul sufletului meu!