Nu-i blestem,
Ci-i doar realitate.
Nu-i c-o spun eu.
Fost-au fapte-adevărate.
De zeci de ori
Șerpi au coborât din nori
Ca fulger.
Au mușcat
Din oameni nevinovați
Cu gura morții.
Dar vinovații, în ocară,
Nu conteneau cu-njurii
Către cei de-afară.
Le trimiteau batjocuri
Spre-adrese nepermise,
Pudice locuri
De mame și surori
Din minți nesănătoase.
Nu le vreau răul.
Le spun a mea dorință:
Următorul fulger
Să cadă peste mine.
Nu mai suport amarul
Nedreptății omenirii.
Aș vrea să nu mai văd
Minciuna cu izbândă.
Să fie doar pace
Și zâmbet pe-orice buze.
Să fie-n lume
Doar inimi roșii
Pline de iubire,
Nicidecum pestrițe
Sau negre
De ură și dispreț.
Să fim cu toții oameni
C-un singur gând măreț.
„Ce este omul Doamne
Că te gândești la el?
E creatura mâinii Tale,
Ce seamănă cu chipul Tău.
În adevăr să îți dea slavă
Cu îngerii din cer.”