Noi staționăm în lumină până când,
dintr-o parte, ne acoperă o umbră mare.
suntem îmbătrâniți dintr-o precisă vină,
pe care
sufletele noastre o mai descoperă încă
sub gesturi care trec în fapte,
iar faptele-n rugină.


noi umblăm printre zile,
căutându-ne de fiecare dată rostul
și scrisul pe care


îl bănuim lăsat la începuturi de file.
gândurile noastre se adună în costul
unor ochi pe care-i privim
și-al unor vederi preschimbate în milă.


ne hârjonim în fapte,
căutându-ne cu mâinile
salvările din carne. cât despre poarta luminii,
acoperim cu șoapte
distanța, scârțâitul și toate țâțânile.